Arhivă pentru Noiembrie, 2010

Iahnie de fasole de post

Posted in Legume on Noiembrie 28, 2010 by Radu Udrescu

Suntem tot în post asa că m-am gândit să vă mai propun un fel de mâncare care, deși nu este de „dulce”, este delicioasă: iahnie de fasole. Având în vedere că prietenii mei sunt toți mari „carnivori”, a trebuit să mă descurc singur cu o ditamai oala de fasole. Vă înșelați dacă credeți că mi-a părut rău… în trei zile am dat-o gata singur 🙂

Primisem doua kilograme de fasole de acasă de curând, deci materia primă era asigurata.

Ceva legume mai aveam în frigider, la fel și bulion de roșii.  Aşa că m-am pus pe treabă.

Prima data am ales cam trei sfert de kilogram de fasole pe care am spălat-o în trei ape și am lăsat-o cam o ora în apa rece. Dacă aveți timp este indicat sa lăsați fasolea peste noapte în apă; astfel aceasta va fierbe mult mai ușor. Am scurs apa de pe fasole și am pus-o în alta apa la fiert împreună cu câteva bețe de cimbru, câteva foi de dafin (vreo patru, nu mai multe) și sare.

După cum toți știm, deși foarte gustoasa, fasolea are și efecte secundare neplăcut-mirositoare, ca sa ma exprim asa. Dacă doriți să mai reduceți din aceste efecte este recomandat sa fierbeți fasolea într-o primă apă pe care apoi să o aruncați. Eu de obicei nu arunc apa de pe fasole pentru ca mi se pare mult mai gustoasa asa și, având în vedere ca sunt singur, nu ma tem de un mic concert nocturn 🙂 🙂 :).

În timp ce fasolea a început să fiarbă am curățat cinci cepe potrivite, vreo sase morcovi și o jumătate de țelină potrivita. Am mai curățat și vreo cinci căței de usturoi mari de tot.

Ceapa am tăiat-o peștișori iar legumele le-am ras mărunt.

Am mai așteptat cam o ora astfel încât fasolea sa apuce sa clocotească bine și sa fie aproape fiartă și am scos dafinul și crenguțele de cimbru. În altă oală am călit ceapa împreună cu legumele în untdelemn apoi am vărsat înauntru fasolea împreună cu apa. Am mai lăsat sa fiarbă cam jumătate de ora.

În timpul asta am tăiat usturoiul feliuțe.

Într-o tigaie anti-aderenta am pus câteva linguri de untdelemn în care am călit usturoiul. ATENȚIE: lăsați usturoiul pana devine puțin brun nu mai mult!!! Usturoiul ars e groaznic de amar.

Am pus repede și două linguri de boia dulce am amestecat și am vărsat totul peste fasole.

Am mai pus trei frunze de dafin, cimbru uscat măcinat, piper proaspăt măcinat, cinci linguri de bulion și o linguriță de sos de ardei iute unguresc.

Am mai fiert pana când a mai scăzut apa și am pus o cana de apa în care am dizolvat trei linguri mari de amidon (se poate folosi și faină). Amidonul a mai îngroșat iahnia și a incorporat uleiul în surplus.

Iahnia am mâncat-o cu ulei de dovleac pe deasupra împreună cu varză murată cu boia și, deoarece îmi place extrem de mult, ulei de dovleac (găsiți la magazinele naturiste). A fost un deliciu.

Spor la treaba!

Anunțuri