Mancaruri de post

După cum probabil știți cu toții, de luni a început postul Crăciunului. Toți bucătarii internetului au postat rețete de post asa că am zis să ma conformez și eu și să postez ceva fără carne, lapte sau ouă (sau bere🙂 ). Şi cum nu prea aveam idee ce sa gătesc am dat o tura pe Internet sa vad ce idei au colegii mei mai experimentați. În cele din urma m-am hotărât să încerc nu una ci doua rețete de salate de post. Însă cum ambele salate necesitau maioneza am testat doua rețete de maioneză fără ouă. Ca sa fiu sincer, maioneza a fost partea cea mai interesanta a ambelor rețete.

Prima salata încercată a fost o salată de vinete cu maioneză din țelină. O țelină mare am tăiat-o cubulețe și am fiert-o bine de tot în apa cu destul de multă sare.

După ce am fiert țelina am lăsat-o să se răcească și am pasat-o cu mixerul.

 

Crema obținută am amestecat-o cu o linguriță cu vârf de muștar, puțină zeama de limetă, un praf de sare și ulei de floarea soarelui. Am pus şi doi caței de usturoi pisat.

A ieșit o maioneză mai albicioasa de foarte gustoasa.

Împreună cu niște vinete coapte și curățate pe care le aveam în congelator s-a împăcat de minune. Eu am făcut salata cu usturoi dar voi puteți sa o faceți cu ceapa dacă va place mai mult.

A doua maioneză a fost mult mai interesantă.

Ghiciți din ce am făcut aceasta maioneză…

Dap, cu PUFULEȚI🙂 Nu a fost ideea mea, am găsit pe net metoda și o sa v-o împărtășesc și vouă. Acum fac o scurta paranteză: tre’ sa recunosc ca prima mea reacție când am văzut „maioneză de pufuleți” a fost what the fuck???😐

Cum se face? Simplu: o pungă de pufuleți se „topește” într-o jumătate de cană de apă.

În crema obținută punem exact aceleași ingrediente ca și în maioneza de țelina (sare, o lingurița de muștar, puţină zeamă de lămâie și ulei). Cum a ieșit? Sincer va spun ca excelentă!!!  Această maioneza am folosit-o într-o salată clasica de cartofi în care am mai pus pe lângă un kilogram de cartofi o ceapă roșie , măsline verzi feliate, castraveți murați tăiați cubulețe și scurși de zeamă și gogoșar roșu proaspăt.

Cam așa a ieșit:

Spor la treabă!

6 Răspunsuri to “Mancaruri de post”

  1. murariu gabriela Says:

    maioneza din telina am sa o experimentez si eu..pe cea din pufuleti o stiam. Oricum multumim mult d-l Radu pentru sugestii si va asteptam cu retete de desert ….de post..

  2. Excelent arata totul, pe cat eram de reticenta la ideea de maioneza de pufuleti🙂 pe atat sunt de incantata de rezultat. Nu o sa testez metoda pentru ca locuiesc in Franta si aici nu gasesc pufuleti dar te cred pe cuvant ca a fost buna🙂

  3. @Gabriela: Te rog nu-mi spune „domnul”. Aici toti suntem prieteni🙂 Poti sa folosesti si cartof in loc de telina. O sa pun un salam de biscuiti de post cu smochine si stafide😉
    @Sylvia: Iti trimit niste pufuleti daca vrei🙂

  4. Vai „domnu’ Radu” … dar ce bine arata pozele …. Pe bune: sunt facute misto.
    Daca n-as sti ca n-au carne de loc chiar mi-ar face pofta !

    Eu astept „retete DUPA post” … sau „exceptii in post” !😛

  5. eu ma intreb … oare pufuletii aia nu au si ceva ou … ? nu stiu … ma intreb numai ?😛

  6. retete dulciuri…

    […]Mancaruri de post « Cook like a man![…]…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: