Varză a la Cluj

Zilele trecute mi s-a făcut pofta de o mâncare cu varză călită. Prima data m-am gândit să fac sarmale dar cum nu prea aveam chef de împăturit sarmale și mai ales de așteptat nu-știu-câte ore pană la rezultatul final m-am hotărât să fac varianta mai simplă a sarmalelor adică varză a la Cluj. Aveam deja trei verze potrivite pe care le primisem de acasă dar eu simțeam nevoia și de ceva varză acră asa ca am cumpărat din piață o varză murată. Am tăiat subțire varza dulce pe care am frecat-o nițel în mâini cu sare astfel încât să piardă din apă și în felul ăsta să mai scadă (dacă procedați așa varza vă va încăpea mai ușor în oală pentru călire). Varza murata a fost și ea tăiata mărunt și amestecată cu varza dulce.

Într-o oală generoasă am pus la călit trei cepe mari tăiate Julien în ulei de floarea soarelui (uleiul trebuie sa acopere ceapa). Când ceapa a devenit transparentă am pus și varza tocata. Am uitat să va spun: spălați varza murată înainte de tocare; e posibil ca aceasta să fie prea acră astfel stricând gustul mâncării. Am mai pus piper negru și roșu proaspăt măcinat și cimbru din belșug. Când varza a fost aproape călită am luat oala de pe foc și am început sa mă ocup de carne. Aveam un kilogram de carne tocată de porc cu destul de multa grăsime. Am curățat încă doua cepe pe care le-am călit în puțin untdelemn. Când ceapa a început sa fie translucidă am pus și patru căței de usturoi tocați fin. Am zis să îmbunătățesc această rețetă asa ca am pus la călit și doi gogoșari verzi tăiați mărunt. A urmat carnea tocata și condimentele: piper proaspăt măcinat, cimbru și boia dulce. Când carnea a fost aproape gata am pus o jumătate de cană de orez și, pe principiul nici o masă fără alcool, o cana de vin alb demisec🙂 La sfârșit, când orezul a fost aproape fiert și vinul a fost incorporat, am zis că dacă tot am făcut o versiune proprie s-o fac pana la capăt așa că am pus și o cutie de ciuperci și o jumătate de legătură de pătrunjel verde tocat. Am potrivit de sare și am pus deoparte amestecul.

De curând prietenul meu Zoli îmi adusese o tava-grill din inox de la IKEA. Am considerat că e momentul perfect pentru a o testa. Aşa că am uns untul tăvii cu unt și am pus un strat de varză apoi un strat de carne apoi iar un strat de varză și încă o tura de carne. Mai aveam varză și loc în tavă așa că am mai tras un strat de varză. Din păcate carnea tocată se terminase asa că am improvizat din nou și nu mi-a părut deloc rău: am pus feliuțe de costiţă afumată.

Am pus și stratul final de varză peste care am pus felii de roșii. Am mai turnat și o cana de bulion și am mai pus câteva fire de cimbru.

Am dat totul la cuptor pana când totul s-a rumenit.

Am servit varza a la Cluj cu multă smântână pe deasupra.  A ieșit ceva extrem de gustos. Spor la treaba!

3 Răspunsuri to “Varză a la Cluj”

  1. Mda, Udrescu…bine ca vazui acusi reteta, dupa ce-am aranjat ditamai oala de varza calita.🙂
    Oricum arata genal, numai spune si tu, cat trebe tinuta in cuptor… ca de la ochelar la ochelar, treaba cu rumeneala…nu prea iese. :))

  2. @Elena: Vezi daca nu imi verifici blogul mai des?🙂 Pai eu nu am tinut-o prea mult. Cam jumatate de ora la 190 de grade.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: