Paste diavola

Ieri ma uitam la categoriile blogului și mi-am dat seama ca am postat prea puțină mâncare cu specific italian: doar patru rețete.  Cum sunt sigur ca și vouă vă place mâncarea mediteraneană m-am hotărât sa vă povestesc despre câteva feluri de mâncare cu paste. Aşa că vă propun o săptămână cu specific italian.

Prima rețetă din „săptămâna italiană” este una relativ simplă dar extrem de gustoasă: paste diavola. Pentru acest fel de mâncare aveți nevoie doar de câteva ingrediente: cârnăciori picanți, ciuperci, sos de roșii (bulion), pastă de roșii, usturoi, ardei iute (chili), busuioc, o foaie de dafin mare, zahăr, sare și piper și… paste. Pastele diavola, după cum sugerează și numele, sunt picante așa că vă sfătuiesc să folosiți paste scurte: penne, fusilli, rotini sau farfalle.

Într-o tigaie antiaderentă puneți la călit în patru linguri de ulei de măsline extra virgin zece căței de usturoi tăiați cât mai subțire posibil. După cum vă spuneam și în alte dați, aveți mare grijă să nu ardeți usturoiul – usturoiul ars este extrem de amar. Puneți ciupercile feliate (eu am folosit o conservă de ciuperci) și cârnăciorii tăiați feliuțe  și lăsați totul la foc mediu cam trei minute.

Amestecați din când în când. Adaugați două linguri mari de pastă de roșii și o lingură de zahăr.

Urmează bulionul – cât să acopere tot ceea ce e în tigaie. Puneți piper și ardeiul iute. Eu am folosit jumătate de ardei iute uscat pisat în mojar dar se poate folosi și ardei iute proaspăt; cantitatea depinde de apetitul pentru iute al fiecăruia🙂

Când sosul începe să scadă puneți busuiocul – uscat sau proaspăt și o foaie de dafin. Dacă folosiți busuioc uscat (cum am folosit și eu) puneți mai mult deoarece nu este atât de aromat ca cel proaspăt.

Lăsați sosul să scadă și gata. Separat fierbeți pastele (după instrucțiunile de pe cutie) în apa cu sare și puțin ulei.

Așezați pastele pe un platou, turnați sosul deasupra și radeți parmezan sau, dacă nu aveți parmezan, caș uscat sau chiar cașcaval. În maxim douăzeci de minute veți avea o mâncare delicioasă căreia dacă îi alăturați un vin alb de calitate se va transforma într-un adevărat festin🙂

Spor la treaba!

5 Răspunsuri to “Paste diavola”

  1. Cat de bine arata carnaciorii aia ! cat despre ardei… dupa cum arata cred ca-i iute foc… l-as pune clar pe tot ca nu-mi este frica de soacra ;)) sa va fie de bine. o zi frumoasa

  2. offf deschid pagina si tot peste diavolu asta de carnat dau.. cand intra cireasa aia pe teava?? ca eu si Andreea suntem de atunci in extaz :)) o seara faina.. si apropo as face niste pacate cu postarea asta ;)) pupici

  3. @Dulcegarii culinare: Hai ca azi o sa pun reteta dar mai pe seara🙂

  4. N-am mai intrat de multa vreme pe aici… azi sunt in cautare de retete, ceva cu ciuperci pleurotus… n-am gasit la tine, asa ca incerc sa inventez eu o reteta, sa vedem ce-mi iese ;)… in orice caz, retele tale imi sunt de folos in zilele urmatoare, ca tot sunt libera pana marti🙂

  5. tic tac – tic tac :)) .. bate ceasul ziua 19.06 :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: